Archive for the ‘Lesbi’ Category

Experienta lesbi cu o colega in vacanta la munte

O colega de serviciu m-a sunat nu demult si mi-a spus ca s-a certat definitiv cu prietenul ei. Era suparata pentru ca in aceeasi zi cumparase doua bilete pentru o vacanta de final de saptamana la Predeal, vroia sa-i faca o surpriza invitindu-l la o partida salbatica de sex in mijlocul naturii. Insa lucrul acesta nu a mai fost posibil, caci cearta s-a declansat inaintea deconspirarii surprizei.

Tocmai ma despartisem si eu de iubit, asa ca i-am propus sa nu arunce biletele, sa mergem impreuna sa ne distram si noi un pic, ca intre fete.  Adica sa ne distram, sa ne plimbam, sa ridem si sa dansam si neaparat… sa uitam de necazuri. Razbunarea suprema fata de toti barbatii care ne-au frant inimile. A fost de acord, iar a doua zi am urcat in masina si am tulit-o spre munte.

Am ajuns in circa 3 ore la munte, ne-am cazat, ne-am despachetat lucrurile si vreme de cateva ceasuri nu am facut nimic altceva decat sa fumam in fata unor cesti de cafea tare (ne-am rasfatat cu cele cateva trabuce pe care colega mea i le pregatise iubitului impreuna cu citeva cadouri distractive), sa vorbim despre “ale noastre” si din cand in cand sa admiram entuziasmate privelistea de vis care se deschidea dincolo de geamurile largi ale cabanei.

La un moment dat, ne-am hotarat sa ne facem de cap si am cerut proprietarei sa ne aduca o sticla de sampanie de jos de la bar. Am sarjat si am cerut si doua sticle cu vin. Nu am facut economie si am cumparat cea mai buna bautura care se gasea in acel loc, asa ca dupa numai citeva pahare ne-a cam “luat valul” pe amandoua si am devenit foarte vorbarete. A existat un moment foarte special in care privirea mi s-a intersectat cu cea a prietenei mele, in timp ce ne intindeam amandoua dupa una dintre sticlele de vin, am descoperit ca amandoua eram excitate de ineditul acestei excursii. Dar si de atmosfera care se destinsese ca un resort aflat sub apasare de mult timp.

Simteam un fel de atractie stranie fata de colega mea, desi pana in acea clipa niciodata nu imi pusesem problema ca as putea avea vreodata o legatura cu o femeie. Amandoua eram singure, parasite de barbatii nostri, asa ca poate dorinta de a ne razbuna pe barbati in general ne-a impins una spre cealalta. Sau poate ca era din cauza bauturii, sau de ce nu… poate chiar din cauza noastra, a perversitatii noastre.

La radio se difuza videoclipul melodiei ei preferate. Dintr-o data colega mea s-a ridicat ca hipnotizata si a inceput sa danseze lasciv, unduindu-se pe ritmurile fierbinti ale muzicii. Mi-a intins mana si m-a invitat sa o insotesc. Pana sa ma dezmeticesc bine, din cauza sampaniei, a vinului si a covorului care-mi statea in drum, mi-am pierdut echilibrul si am “aterizat” direct in bratele ei. Am simtit cum sanii ei fermi mi s-au infipt in piept, in timp ce mana cu care ma prinsese imi mangaia parul. Mi-a zambit si m-a sarutat pe obraz, i-am simtit framantandu-mi unul dintre sani, apoi dintr-o data ne-am apropiat gurile si ne-am sarutat prelung.

Fara sa vrem, amandoua am avut aceeasi reactie: aceea de a iesi repede la aer si de a ne alunga aburii de alcool din cap pe care ii consideram raspunzatori pentru ceea ce se intamplase. Am iesit imediat pe balcon, dar se inserase, era destul de frig, iar fiorul aerului tare si rece care ne-a curpins… in loc sa ne departeze una de cealalta, ne-a apropiat in nevoia de a ne incalzi. In momentul in care am luat-o in brate, fierbinteala pielii ei, parfumul fin care parca plutea deasupra umerilor ei si usorul tremur al buzelor m-au excitat si mai tare.

Am revenit in camera si caldura dinauntru pur si simplu ne-a toropit. Colega mea a sarit peste paturi, a desfacut in graba unul din bagajele ei si a scos un tub de frisca instant.

- L-am luat pentru cafea… mi l-a aratat ea razand, de parca ar fi tinut in mana un trofeu.

Aproape instantaneu si fara sa scoatem un cuvant, amandoua ne-am dezbracat si am ramas in sutiene si in bikini. Miscarile ne erau pripite si bruste in nevoia clara de a trece mai repede peste gesturile care ar fi putut sa ni se para incomode, caci desi nu stabilisem nimic… stiam amandoua ce gandeste si ce vrea cealalta. Intamplator, amandoua doream acelasi lucru. Colega mea a inceput sa danseze si sa rada in hohote – amuzata de situatie, apoi s-a trantit pe canapea si s-a dezbracat complet desfacandu-si picioarele lungi.

Avea pasarica epilata ca si mine si mirosea a deodorant intim cu aroma de fructe tropicale. Am luat cu grija tubul de frisca si l-am “descarcat” putin mai jos de buricul ei. Probabil ca frisca era inca rece, caci prietena mea a icnit scurt si a inceput sa rada si mai tare.

- Esti nebuna… acum va trebui ori sa ma sterg ori sa ma lingi!

- Nu asta vroiai?

- Ba da…

Ce chestie… aveam o senzatie stranie si placuta mozolindu-i deschizatura carnoasa cu frisca. Ne uitam una la cealalta si nu ne venea sa credem dar nici nu ne opream. Descoperisem cu stupoare ca ne simteam excelent impreuna si poate cel mai important… foarte libere in gesturile pe care vroiam sa le facem.

Pasarica mi se umflase, ma umezisem toata, iar zgomotul de frisca molfaita intre picioare ma innebunea pur si simplu. Colega mea isi largea vaginul si imi arata cat de mare poate sa fie gaura ei daca este despartita cu degetele, desi, spunea ea… mai toti baietii o acuzau ca este strampta inauntru.

La un moment dat, am vazut-o cum se apleaca inspre zona mea intima, imi da chilotii jos si dupa ce ma impinge la loc pe canapea se apropie cu gura de coapsele mele si scoate limba. Inainte sa-i simt fierbinteala limbii, m-a trecut un fior de placere pe care nu l-am mai simtit nici macar cind faceam sex cu prietenul meu, care ma facea sa ma simt incredibil. Avea un fel al lui special de a face dragoste. As putea spune ca o facea cu tandrete, iar chestia asta imi placea deosebit de mult, probabil acesta era motivul pentru care ii duceam dorul. De fapt i-am dus, pentru ca in momentul in care am simtit limba ei intrandu-mi intre buzele vaginului, picioarele au inceput sa-mi tremure de placere si am uitat de orice si oricine.

Trebuia neaparat sa-i fac si eu acelasi lucru ca sa simta si ea cat de placut e sa ti se fara sex oral. M-am suit deasupra ei si in timp ce m-am asezat in asa fel incat sa poata continua sa-mi dea limbi, mi-am bagat capul intre picioarele ei si am inceput sa-i ling pasarica fierbinte pe toata lungimea ei, sa-i sug buzele camoase si umede, sa-i dezmierd clitorisul tare ca un bob de mazare, iar apoi, incet, incet, mi-am facut loc cu varful limbii mai adanc.

Cautam pozitii cat mai perverse ca sa ne lingem cat mai profund si sa ne excitam cat mai mult, iar in timpul asta am ajuns de vreo 5-6 ori la orgasm, lucru care nu mi s-a intamplat cu nici un barbat. Mi-ar fi placut sa fi fost si un tip cu noi… aici. Unul pe care sa-l punem sa faca ce vrem noi, sa ne-o traga unde si cum vrem noi… Acum spre exemplu, era interesant daca ar fi penetrat-o in fund pe colega mea iar eu i-as fi lins cand lui testiculele, cand ei clitorisul.

Am intors-o pe colega mea cu fundul in sus si luand tubul de frisca i l-am golit pe jumatate intre fese. Am masat-o impingandu-i frisca in interiorul ambelor gauri, dupa care am lins-o si chiar am muscat-o… Luam cu mana frisca si o aruncam intre picioarele ei. O mai lingeam putin, iar luam frisca… Era aproape de miezul noptii si noi tot nu ne saturam sa ne lingem peste tot. Imediat ce una dintre noi avea orgasm, se apleca deasupra celeilalte, ne frecam, ne lingeam, si ne spuneam fanteziile pentru a nu ramane nimic neexperimentat, iar asta ne excita si mai mult…

Am descoperit in scurt timp ca atunci cand ne lingeam la suprafata vaginului, senzatia de excitare era mult mai pregnanta. Ne ajutam de degetele de la ambele maini si desparteam cat mai mult buzele, dezvaluindu-ne clitorisul, dupa care de jos in sus ne plimbam limba pe care o miscam cu repeziciune. Prietena mea spunea ca am o pasarica dulce si ca seamana cu o prajitura cu cirese.

In timp ce ma impingeam sacadat inspre gura ei ca si cum as dori sa opun rezistenta limbutei ei umede, mi-am adus aminte ca si prietenul meu imi facea sex oral uneori, niciodata nu am fost dezmierdata acolo jos atat de placut ca acum. El nu avea priceperea si cunostintele colegei mele, deoarece amandoua ne faceam exact ceea ce ne-ar fi placut fiecareia dintre noi sa simtim.

La un moment dat am regretat ca nu ne-am luat vibratoarele cu noi. Acum le-am fi “rupt” pur si simplu una in vaginul celeilalte. Ne-am propus ca atunci cand ajungem inapoi  sa ne luam un penis artificial “dual head” pe care sa il folosim simultan. Mai mult decat atat, am hotarat ca primul barbat care ne “pica” intre picioare sa-l impartim si sa-l punem sa ne-o traga exact asa cum ne doream acum. Numai gandul la o partida de sex in grup si ne-a facut sa ne excitam si mai tare.

Simteam ca innebunesc de placere cand imi vorbea cu buzele lipite de vagin. Ma gadila si ma facea sa simt fiori de emotie care amplificau fantezia nascuta de planurile discutate. Cand o auzeam cum povesteste despre un falus erect care sa ne penetreze pe amandoua si cand simteam limba ei ascutita ca imi atinge lindicul imi venea sa tip… dar mi-era teama sa spun ceva ca sa nu o fac sa se opreasca.

Catre dimineata, eram aproape extenuate si ni se facuse somn. Ne-am asezat una langa cealalta si, in timp ce ne relaxam mangaindu-ne fiecare intre picioare, ne spuneam cu lux de amanunte ce simtisem toata noaptea in clipele in care facusem cel mai salbatic sex din viata noastra.

- Stii ceva… a spus prietena mea inainte sa adoarma. Parca mi-ar placea acum sa sug un penis si sa-l frec pana m-ar umple de sperma pe fata!

- Si eu la fel! am raspuns in timp ce deja imi sugeam degetul mijlociu gandindu-ma la fostul prieten.


Related External Links

Olga si Atena

Doua frumuseti, una blonda, una bruna

lesbi01lesbi02lesbi03lesbi04lesbi05lesbi06lesbi07lesbi08lesbi09lesbi10lesbi11lesbi12lesbi13lesbi14lesbi15lesbi16lesbi17lesbi18lesbi19

Lesbiene focoase

Cine sa cunoasca corpul unei femei mai bine decat o femeie? Asa ca fetele noastre se ocupa una de alta si se rasfata cu strap on, Confort Massager si faimosul vibrator Long John.

lesbi01lesbi02lesbi03lesbi04lesbi05lesbi06lesbi07lesbi08lesbi09lesbi10

Thailandeze

Jucaria sexuala preferata a femeilor asiatice este celebrul vibrator Rabbit. Versatil si excitant, acest “iepuras” este perfect pentru un adevarat rasfat erotic.

thai01thai02

thai04thai05

thai03thai06thai07thai08thai09thai10thai11thai12

Doua blonde iubarete…

Strap-on-ul este tot ceea ce au nevoie aceste blondine pentru a-si oferi clipe fierbinti si orgasme incendiare.

backdoorlesbians_g020j_018backdoorlesbians_g020j_028

Read the rest of this entry »

Submisa

Jucariile preferate ale stapanei mele sunt calusul, cravasa, strap-on-ul si… eu!

stapana 01stapana 02

Read the rest of this entry »

Google te ajuta, dar …

Google te prosteste

Femei cu pula – Fiule, cred ca ai o problema mare de tot. Pula e strap-on si tu esti aproape gay sau bi.

Funnyfutai – Desigur, e un fel de futai cu cei de la finante? Doar ca pentru ei e funny :)

Promotie papusi gonflabileVrei sa futi si mai vrei si ieftin? Eu zic ca ajungi la laba. Si nu a ursului.

Femei care se fut cu vibratoare  gratis – Femeile nu se fut cu vibratoare, se masturbeaza. Si ce e cu gratisul asta la romani?

Femeie cu pula – Taica-tu’?

Pornache cu vibratoare adevarate orgasmiceSpell it right, son! Pornache?

3 lesbience care se fut cu dildouri si straponDoar 3? De ce?

Lezbi care se fut cu tot felu de jucariUrsuleti, iepurasi, catelusi de plus? Of Doamne!

Sexshop romania – www.xtoys.ro

sexshopblog.roBine ai venit :)

Facebook dupa ore o scolarita face un futai – Dap, “face”. Pun pariu ca inca mai cauta pe net subiectul.

Orgasm de femei futute cu japca – De ex, daca iti dau in cur cu paru’, tu mai canti ca Dan Spataru?

Lesbi tagged – I got it, relax. E saptamana Lesbi.

Vibrator Flex a Pleaser

Pizda ei flamanda si suculenta abia asteapta sa fie dezmierdata de vibratorul Flex a Pleaser!

flex 001flex 002flex 003

Read the rest of this entry »

Lesbi anal

Un sirag de bile anale si un dildo dublu e tot ceea ce avem nevoie pentru a ne satisface!

bdl_g001_004bdl_g001_010

Read the rest of this entry »

Asia Strap-on

Cuplu de lesbi asiatice care se fut cu strap-on.

aian 01asian 04

Read the rest of this entry »

Cauta
Promoveaza!
Categoriile
Calendarul
December 2017
M T W T F S S
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Legături
  • Pastile Marire Penis CU AJUTORUL SIZEGAIN PLUS VA PUTETI MARI LUNGIMEA SI DIAMETRUL PENISULUI CHIAR ACUM! Tabletele SizeGain Plus reprezinta un nou produs revolutionar pe aceasta piata, destinat barbatilor, prin intermediul caruia puteti mari atat lungimea, cat si grosimea or 0
  • Pastile Potenta Performanta sexuala maxima pentru fiecare 0
  • Pompe Marire Penis Magazin online cu pompe si produse pentru marirea penisului, cresterea potentei si tratamentul ejacularii precoce. 0
  • Sexshop Erotic69 Romania Sexshop Erotic69 este cel mai ieftin magazin de jucarii erotice din Romania. Vibratoare, Papusi Gonflabile, bile anale sau afrodisiace, la noi le gasiti 24 de ore, 7 zile pe saptamina. Discretie Garantata! 0
  • SexShop Xtoys.ro Romania Magazin de jucarii erotice pentru toata lumea 0
  • Tratament Potenta Suplimentul alimentar Vig-RX Gold realizat exclusiv din ingrediente naturale garanteaza ca veti avea o viata sexuala mult mai activa si mult mai satisfacatoare. Depinde numai de Dvs. ca barbat daca doritii sa faceti un lucru in privinta asta si sa va imbu 0
  • Tratamentul Ejacularii Precoce Cu Xerex, potenta sexuala o veti putea pastra pana la adanci batraneti! 0
  • Vibrator Sexshop Romania Magazin online cu vibratoare si jucarii erotice de calitate 0
Comentarii
Utilizatori Online
Users: 1 Guest, 1 Bot