Gonoreea, cunoscută şi ca onococie, blenoragie, sculament (popular), este o infecţie produsă de bacteria Neisseria gonorrhoeae (un gonococ gram negativ), se transmite de obicei prin contact sexual (sex vaginal sau oral), dar se poate transmite şi de la mamă la copil în timpul naşterii. Boala este caracterizată prin inflamaţia căilor comune genitalo-urinare, cu scurgere purulentă şi dureri la urinare (micţiune). Gonoreea este cea mai veche dintre bolile venerice cunoscute şi este foarte răspîndită. Netratată duce la sterilitate, artrită sau probleme cardiace.

Simptomele şi evoluţia gonoreei

Acestea diferă în funcţie de categoriile de persoane infectate, dar atunci cînd ai mîncărimi în zonele genitale, sîngerări şi scurgeri ciudate, atipice, sînt necesare analize medicale.

  • uretrita (inflamaţia uretrei) este cea mai frecventă dintre simptomele bărbaţilor infectaţi. Ea apare într-un interval care variază de la 4 la 20 zile după infectare sub forma unei scurgeri uretrale gălbui, abundente, care pătează lenjeria şi este însoţită de arsuri la urinare. Dacă boala nu este tratată pot apărea inflamaţii locale ale sistemului urinar şi reproducător, iar uretrita poate evolua spre o formă subacută sau cronică (caz în care uretra se poate îngusta), sau chiar cancer al vezicii urinare.
  • simptomele femeilor sînt ascunse de multe ori, gonoreea manifestîndu-se sub forma de leucoree (pierderi albe) şi de inflamaţii locale. Netratată, infecţia poate ajunge în uter, ovare şi trompele uterină, poate provoca o pelviperitonita (peritonită limitată la bazin), sarcină extrauterină sau chiar sterilitate.
  • simptomele fetelor (ele se pot infecta prin folosirea, de exemplu, a unui prosop sau a altui obiect contaminat) sînt adesea doar o inflamaţie a vulvei şi a vaginului.
  • simptomele nou născuţilor infectaţi la naştere se manifestă prin oftalmie gonococică

Perioada de incubaţie a gonoreei variază de la două la 5 zile, în unele cazuri simptomele sînt observate abia după 30 de zile.

Diagnosticarea gonoreei

Este uneori dificilă din cauza localizarilor atipice: stomatită şi faringită dacă infecţia s-a făcut prin sex oral, anorectita, endocardita sau meningita. Diagnosticul trebuie confirmat printr-un examen de laborator direct (frotiu) sau după cultură realizate pornind de la prelevatul local.

Tratamentul gonoreei

Se face cu ajutorul antibioticelor, în funcţie de afecţiunile personale (alergii) şi rezistenţa gonococului la anumite tipuri de antibiotice. Tratamentul trebuie să fie făcut cît mai repede, este indicat ca bolnavul să se abţină de la orice raporturi sexuale în perioada tratamentului (care durează cîteva săptămîni), iar partenerii sexuali trebuie trataţi preventiv, chiar dacă nu prezintă simptome.

Infecţia cu Neisseria gonorrhoeae nu oferă imunitate, fiind oricînd posibilă o nouă infecţie în cazul unui contact sexual neprotejat de un prezervativ folosit corect.