Factorii de risc pentru infecţia cu treponema pallidum (bacteria care produce sifilisul) sînt:

  • contact sexual neprotejat (sexul fără prezervativ sau atunci cînd acesta este folosit incorect)
  • parteneri sexuali multipli, mai ales în zonele georgrafice în care boala este foarte răspîndită
  • contact sexual cu o persoana infectată sau care are parteneri sexuali multipli
  • infecţia cu virusul HIV creşte riscul infecţiei un o bacterie
  • prostituţia, mai ales fără protecţie
  • neigienizarea leziunilor deschise în zonele de pe corp care intră în contact cu alte persoane (exemplu: cavitatea bucală, buzel, faţa şi mîinile)

Un bolnav este contagios dacă are leziuni deschise sau erupţii. Riscul de a fi infectat cu sifilis în urma unui singur contact sexual cu un partener bolnav este de aproximativ 3-10%.

Diagnosticul sifilisului

Primul pas în diagnosticul sifilisului este alcătuirea unui istoric amănunţit al simptomelor şi al activităţii sexuale, dar şi examenul obiectiv. O examinare atentă a pielii şi cavităţii bucale este realizată pentru a căuta existenţa unor leziuni, a unei eruptii sau a altor modificări. În cazul femeilor este necesar un examen ginecologic pentru a căuta semne de sifilis, adică leziuni anormale ale vaginului, vulvei, labiilor şi a zonei genitale care apar în cadrul sifilisului primar.

Diagnosticul este confirmat prin teste de sînge, indiferent dacă istoricul nu este relevant sau dacă pe corp nu sînt prezente leziunile caracteristice bolii (sancru). Daca leziunile sînt prezente se prelevează lichidul din una dintre ele, iar acesta este examinat la microscop (examinare pe cîmp întunecat) pentru a evidenţia bacteriile care produc boala (treponema pallidum).

Tratament – generalităţi

Antibioticele prescrise de medic după un consult de specialitate, de preferabil penicilina dar nu numai, sînt tratamentul eficient în orice stadiu al sifilisului. Penicilina este tratamentul standard pentru neuro-sifilis, sifilisul congenital sau pentru cel dobîndit sau detectat în timpul sarcinii, ea este exclusă celor alergici la penicilină, iar alte antibiotice cum ar fi ceftriaxona pot fi luate in considerare.

Tratamentul antibiotic nu poate vindeca complicaţiile deja apărute (pentru asta sînt necesare alte tipuri de tratament), dar poate preveni instalarea complicaţiilor noi. După tratamentul cu antibiotice sînt necesare teste suplimentare, în dinamică, pentru a fi siguri că a avut succes. Partenerii de viaţă (dar mai ales partenerii sexuali mai mult sau mai puţin ocazionali) expuşi trebuie să fie la rîmdul lor examinaţi, testaţi şi trataţi.

Identificarea rapidă a bolii şi tratamentul prompt sînt necesare pentru a vindeca infecţia, a preveni complicaţiile noi şi transmiterea bacteriei la alte persoane. Diagnosticul poate fi întîrziat sau complicat pentru ca simptomele sifilisului sînt asemănătoare cu a altor boli.

Pentru femeile gravide sînt recomandate investigaţii de screening (la prima vizită prenatală la medic, la începutul trimestrului 3 de sarcină şi la naştere) pentru sifilis, datorita riscului infecţiei fătului.