Infecţia tractului urinar cauzată de proliferarea (înmulţirea) anormală a agenţilor patogeni în aparatul urinar: vezica urinară, rinichii, ureterele sau uretra, fac parte dintre bolile cu transmitere sexuală (BTS) pentru că actul sexual favorizează introducerea bacteriilor în uretră (mai ales dacă sexul vaginal alternează cu sexul anal), iar de acolo ajung în restul tractului urinar. Atît femeile cît şi bărbaţii pot face astfel de infecţii dacă întîrzie să urineze după raportul sexual.

Incidenţa infecţiilor urinare este mai mare în cazul femeilor, se spune că jumătate dintre acestea suferă cel puţin o dată de o formă de infecţie a tractului urinar. Atunci cînd bacteriile nu sînt transmise prin actul sexual, motivul infectării este apropierea dintre anus şi meatul urinar (orificiul extern al uretrei) care facilitează accesul la uretră a bacteriilor intestinale. În plus, uretra femeii este mai scurtă decît a bărbatului, acest lucru facilitînd contaminarea vezicii. Sarcina şi utilizarea anticoncepţională a diafragmei cresc riscul infecţiei urinare. Bărbaţii tineri şi copiii se infectează rar.

Tipuri de infecţii urinare

Se disting trei tipuri de infecţii ale tractului urinar, în funcţie de localizarea acestora:

  • Cistita este inflamaţia vezicii urinare. Este mai frecventă formă de infecţie urinară, le afectează aproape în totalitate numai femei şi este în general însoţită de uretrită. De obicei este provocată de bacteriile de tipul E. Coli. Toate obstacolele care impiedică golirea vezicii cresc riscul de cistită.
  • Uretrita este infecţia uretrei, o boală cu transmitere sexuală frecventă la bărbaţi, ocazional şi la femei. Cele mai comune bacterii care cauzează infecţia sînt chlamydia şi gonococul (uretrita gonococica sau blenoragia).
  • Pielonefrita este inflamaţia bazinetului şi a rinichiului, o complicaţie a unei infecţii bacteriene netratate. Pielonefrita acută apare în special la femei, mai ales la gravide.

Persoanele cu boli cronice şi/sau malformaţii ale căilor urinare sînt predispuşi la infecţii recurente (reinfectări). De multe ori infecţiile urinare sînt agravate de intervenţiile din mediul spitalicesc, cum ar fi utilizarea unei sonde uretrale pentru drenarea urinei fără o igienă strictă.

Simptomele infecţiilor tractului urinar

Simptomele generale, comune tuturor infecţiilor:

  • dureri sau arsuri la urinare (disurie)
  • urină tulbure sau urît mirositoare, uneori chiar şi cu sînge (hematurie)
  • nevoia de a urina frecvent şi eliminarea unei cantitati mici de urină (uneori necesitatea de a urina apare şi noaptea, în timpul somnului)
  • greaţă şi vărsături
  • frisoane şi febră
  • sensibilitate sau senzaţie de presiune în partea de jos a abdomenului
  • durere într-o parte, în spate sub cutia toracică

Însă fiecare tip de infecţie urinară produce simptome specifice, în funcţie de localizarea ei, în completarea simptomelor generale. Astfel, pielonefrita (inflamaţia rinichiului) produce dureri lombare, frisoane şi febră, vărsături. Cistita produce senzaţie de presiune pelvică. Uretrita produce secreţie uretrală (la bărbaţi).

Copiii infectaţi ajung să urineze involuntar şi inconştient în timpul nopţii (afecţiunea poartă numele de enurezie) şi să simtă dureri la urinare.

Diagnosticarea infecţiilor tractului urinar

Marea majoritate infecţiilor urinare sînt diagnosticate pe baza studierii simptomelor şi a sumarului de urina. Urocultura poate fi folosită pentru a confirma suspiciunea de infecţie a tractului urinar, dar nu este întotdeauna necesară. Examenul citobacteriologic al urinei (ECBU) permite punerea în evidenţă a germenului responsabil de apariţia infecţiei urinare.

Mai mute teste pot fi făcute atunci cînd simptomele nu se ameliorează sub tratament cu antibiotice sau cînd infecţia poate fi complicată prin sarcină, litiază renală (piatră la rinichi), diabet, mărirea prostatei sau alte boli. Antibiograma este examenul ce determină gradul de sensibilitate al germenilor la diferite antibiotice.

Prezenţa bacteriilor în urina (bacteriurie) nu este intotdeauna sinonimă cu o infecţie a tractului urinar: la unele persoane, în special vîrstnici, bacteriile pot fi prezente în urină în absenţa semnelor şi simptomelor unei infecţii. Aceasta situaţie este numită bacteriurie asimptomatica, nu necesită tratament. Gravitatea infecţiei este determinată de numărul germenilor, ei trebuie să depăşească 100 de mii / ml de urină pentru afirmarea diagnosticului de infectie urinară.

Tratamentul general al infecţiilor tractului urinar

Infectiile tractului urinar de origine bacteriana se tratează cu ajutorul antibioticelor prescrise de medic pe baza rezultatelor uroculturii. Perioada de tratament depinde de localizarea infecţiei (vezica sau rinichi), sex, vîrsta şi eventuala prezenţă a altor boli ce favorizează complicaţiile (precum diabetul, probleme ale prostatei şi sarcină), dar în general simptomele dispar după 24 – 48 ore. Dacă antibioticul ales nu este eficient după perioada de tratament specificată de medic acesta trebuie informat pentru alegerea altui antibiotic.

Tratamentul infecţiilor urinare se face la indicaţiile medicului urolog.

Măsurile preventive de bază sînt consumul mare de lichide, în special apă (cel puţin 6-8 pahare pe zi) şi urinarea frecventă, fără întîrzierea lor prea mult timă.

Pe de altă parte, însă, bolnavii cu infecţii urinare trebuie să evite temporar cafeaua, alcoolul, sucurile de citrice, băuturile carbogazoase ce conţin cofeina şi alimentele condimentate. Toate acestea irită vezica urinară sau acţionează ca diuretice (cafeaua), determinînd micţiuni şi mai frecvente.