Ştiţi ce-s receptorii gustativi, nu? Anatomia umană spune că-s proteinele responsabile de abilitatea de a simţi gustul (dulce, sărat şi amar) şi se găsesc pe limbă – au nevoie doar ca obiectele introduse în gură să fie suficient de umede pentru a putea fi dizolvate.

Cercetările recente au descoperit că receptorii gustativi nu sînt doar pe limbă, ci şi în tot restul organismului: plămîni, creier, stomac, intestine, anus, pancreas… şi testicule. Funcţia acestor receptori şi a modului în care transmit informaţiile (sau a destinaţiei lor) este departe de a fi clară, însă s-a descoperit o legătură între receptorii gustativi aflaţi în testicule (pentru dulce şi umami – gustul aminoacidului din sosul de soia) şi fertilitate. Descoperirea a fost întîmplătoare: în timp ce cercetătorii de la Monell Chemical Senses Center încercau să obţină cu ajutorul unui medicament nişte şoareci fără receptori gustativi în testicule (pentru a-i folosi mai apoi la proiectele ulterioare) au descoperit că mamiferele respective nu reuşeau să se reproducă.

Concluzia a fost că şoarecii fără receptori gustativi la nivelul testiculelor erau infertili (sterili): spermatozoizii nu se dezvoltau aşa cum ar fi trebuit, numărul lor era redus.

Interesant este faptul că medicamentul folosit pentru blocarea receptorilor gustativi face parte dintr-o clasă de medicamente folosite pentru tratarea nivelului mare de colesterol din sînge la oameni, ceea ce deschide posibilitatea unui efect încă netestat al acestui medicament asupra fertilităţii umane. Posibilităţi de dezvoltare ulterioare: un nou tratament pentru infertilitate, pastilă contraceptivă pentru bărbaţi.