Virusul Imunodeficienţei Umane (Human Immunodeficiency Virus - HIV) este un virus care atacă sistemul imunitar şi îngreunează lupta organismului cu infecţiile şi cu bolile care, în multe alte cazuri, s-ar vindeca. HIV este virusul care produce Sindromul Imunodeficienţei Dobîndite (SIDA), ultimul şi cel mai sever stadiu al infecţiei. Mulţi dintre cei infectaţi trăiesc zeci de ani cu virusul în sînge înainte de a ajunge la acest ultim stadiu.

Se cunosc două tipuri ale virusului: HIV-1, cauza majorităţii cazurilor de SIDA, şi HIV-2, care produce o boală asemănătoare cu SIDA. Ambele tipuri se transmit atunci cînd sîngele, sperma sau secreţia vaginală ale unei persoane infectate intră în organismul altei persoane, de obicei prin contact sexual (ceea ce o face boală prin transmitere sexuală) sau prin folosirea aceluiasi ac la injectarea drogurilor. Acum mai rar din cauza analizelor realizate după recoltarea sîngelui donatorului, HIV se poate transmite prin transfuzii.

Ca toate virusurile, HIV nu are un metabolism propriu şi necesită celule gazdă pentru a se putea multiplica. Printre celulele gazdă se numără celulele sistemului imunitar (limfocitele - globulele albe) şi celulele sistemului nervos. Aceste celule au un punct de ancorare care dă virusului posibilitatea de a le penetra. Odată cu pătrunderea virusului HIV în organism acesta infectează un grup de celule albe din sînge numite limfocite CD4+, o parte importantă a sistemului imunitar care face parte din mecanismul prin care organismul luptă cu infecţiile. Prin distrugerea acestor celule este favorizată apariţia unor boli care se dezvoltă mai uşor într-un organism slăbit.

Simptomele infecţiei cu Virusul Imunodeficienţei Umane

Infecţia cu virusul HIV evoluează în mai multe stadii. Clasificarea lor este făcută pe baza simptomelor prezente şi pe cantitatea de virus din sînge.

Stadiul iniţial

Perioada de incubaţie (adică timpul scurs de la infecţie şi apariţia primelor simptome) poate varia de la cîteva zile la cîteva săptămîni. În acest stadiu simptomele fac parte din aşa zisul sindrom retroviral acut, comune mai multor infecţii virale precum gripa sau mononucleoza, aşa că infecţia cu HIV poate fi confundată cu altele.

Printre simptomele sindromului retroviral acut se regăsesc: colici (crampe) abdominale, greţuri şi vărsături, dar şi diaree, febră şi cefalee (durere de cap), dureri musculare şi articulare şi în gît, mărirea în volum a ganglionilor de la nivelul gîtului, axilelor (sub braţ) şi a abdomenului, erupţii cutanate şi scădere în geritate. Ele pot varia de la uşoare la severe, de obicei dispar spontan după două-trei săptămîni.

Perioada de stare

Persoanele infectate cu HIV pot trăi mulţi ani fără nici un semn de boală, iar atunci cînd simptomele reapar ele pot fi vagi şi greu de descris. Medicul specialist poate suspecta infecţia cu HIV dacă simptomele persistă sau dacă nu poate fi identificată o cauză a simptomelor.

Printre simptomele care se pot manifesta sînt

  • stări de confuzie şi dificultate de concentrare
  • diaree şi/sau constipaţie
  • tuse uscată
  • oboseală, febră şi lipsa poftei de mîncare
  • modificări ale unghiilor
  • furnicături şi amorţeală, dar şi slăbiciune la nivelul membrelor
  • creşterea în volum a ganglionilor de la nivelul gîtului (ceea ce duce la durere la înghiţit), axilelor (sub braţ) şi abdomenului
  • răni la nivelul mucoasei bucale şi afte
  • transpiraţii nocturne şi respiraţie dificilă
  • scădere inexplicabilă în greutate

Diagnosticul SIDA

SIDA este ultimul şi ce mai sever stadiu al infecţiei HIV. Diagnosticul este pozitiv atunci cînd rezultatele testelor de sînge arată:

  • pneumonia cu Pneumocistis şi/sau sarcomul Kaposi (boli frecvente la pacienţii cu sistemul imunitar slăbit)
  • numărul limfocitelor CD4+ mai mic de 200 celule/litrul de sînge

Diagnostic precoce - al infecţiei HIV

Diagnosticarea rapidă se face printr-o testare screening HIV (testarea subiecţilor fără simptome dar cu risc crescut de infecţie) – se recomandă femeilor care au fost expuse la HIV (mai ales gravidelor), dar şi celor cu parteneri sexuali multipli. În cazul femeilor gravide tratamentul timpuriu cu medicaţia anti-retrovirală cu acţiune mărită (highly active antiretroviral therapy - HAART) poate scădea riscul trecerii HIV la făt.

Tratament – Generalităţi

HAART este cel mai eficient tratament, acesta constă într-o combinaţie de medicamente cu acţiune antiretrovirală care are ca scop controlul cantităţii de virus din organism. În perioada tratamentului este important menţinerea unui bun sistem imunitar prin folosirea medicaţiei prescrise de medicul specialist şi prin monitorizarea constant a numărului de limfocite CD4+ din sange.

Bolnavii SIDA (ultimul şi cel mai grav stadiu al infecţiţiei cu HIV) sînt mai predispuşi la a dezvolta anumite boli întîlnite mai ales la cei care folosesc imunosupresoare (substanţe care blochează acţiunea sistemului imunitar): boli infecţioase (precum tuberculoza) şi anumite forme de cancer.

Tratament iniţial

Studiile clinice sugerează că terapia HAART în perioada de debut a infecţiei cu HIV poate scădea încărcătura virală (numărul de viruşi din sînge) şi poate creşte numprul limfocitelor CD4+. Alte medicamente care pot fi folosite în tratament includ citokinele – de exemplu alfa-2a interferon sau alfa-2b interferon.

Decizia de începe a tratamentului şi a paşilor care trebuie făcuţi trebuie luată împreună cu medicul specialist curant luînd în considerare beneficiile şi riscurile tratamentului iniţial.

În cazul în care bolnavul (numit deseori pacientul HIV pozitiv) nu are simptome se poate continua supravegherea stării de sănătate pentru a le scoate în evidenţă în momentul apariţiei. Atunci cînd acestea lipsesc, iar numărul limfocitelor CD4+ este mai mare de 350 celule / litrul de sînge este posibil să nu fie nevoie de tratament, dar sînt necesare controale regulate prin care se urmăreşte încărcătura virală şi numărul celulelor CD4+.

Tratament de întreţinere

Acesta include vizite medicale regulate la medic pentru monitorizarea încărcăturii virale şi a numărul limfocitelor CD4+ pentru evaluarea stării sistemului imunitar. Teste sanguine se fac la fiecare 3-4 luni, iar rezultatele lor ajută la luarea deciziei de a începe tratamentul antiretroviral.