Mamografia face parte dintre testele standard de detectare a cancerului, este un tip special de examinare radiologică a sînului cu ajutorului unui aparat special. Pe această cale femeile sînt expuse radiațiilor, deși numai într-o cantitate mică. În doze mari radiațiile acestea pot fi periculoase, dar dacă mamografiile nu sînt dese ele nu reprezintă nici un pericol.

Recent a fost realizat un test de respirație care le-ar putea scuti pe femei de inconfortabilele mamografii. Testul durează mai puțin de 10 minute, se numește Breathlink, a fost dezvoltat de o firmă din SUA și a fost pus deja în vînzare în Europa. Pentru început este nevoie ca femeia să sufle timp de două minute într-un dispozitiv (oarecum asemănător alcool-testului) care analizează nivelurile de produse chimice din aerul respirat. Rezultate sînt procesate de un calculator care caută semne de cancer (anumite substanțe chimice). Conform rezultatelor publicate în revista PLoS ONE, testul de respirație este cel puțin la fel de eficient ca mamografia: dacă e negativ siguranța e de 99,9% că nu există cancer, dar dacă e pozitiv e nevoie și de o mamografie care să confirme sau să infirme datele.

Dezvoltarea testului este încă în derulare – se speră ca în viitorul apropiat să fie folosit și pentru detectarea altor boli.