Penisul, cea mai vizibila parte a aparatului reproducator masculin, este constituit din trei parti cilindrice: doua tuburi laterale, corpii cavernosi, si un tub central, compus din tesut spongios, prin care trece uretra. Corpii cavernosi sint flacide in stare de repaus, iar in timpul erectiei ele devin rigide si ajung la volum maxim datorita afluxului de sange care se scurge prin ele. La extremitatea penisului se gaseste glandu, acoperit de preput, in timp ce meatul uretral, extremitatea uretrei prin care se scurg urina si sperma, se deschide in mod normal pe gland.

La barbat aparatul reproducator este strans legat de aparatul urinar si cuprinde, alaturi de penis, prostata, testiculele, epididimele, canalele deferente, veziculele seminale.

  • Prostata este o glanda care cantareste 15-20 grame, este situata sub colul vezical si inconjoara uretra. Ea secreta plasma seminala care, asociata secretiilor veziculelor seminale si spermatozoizilor, formeaza sperma.
  • Testiculele sunt situate in burse, sunt de forma ovoida si au o lungime de aproximativ 4 centimetri. Ele produc testosteronul si spermatozoizii.
  • Epididimul, conduct situat in spatele testiculului, primeste spermatozoizii, pe care-i indreapta spre canalul deferent.
  • Canalul deferent este situat in cordonul spermatic (pedicul ce contine testiculul si epididimul). Este un conduct foarte fin care transporta spermatozoizii si leaga epididimul de ampulele deferentiale si de canalele ejaculatoare.
  • Veziculele seminale sunt doua buzunare situate in spatele prostatei care fabrica plasma seminala. Aceasta, amestecata cu secretiile prostatice, formeaza sperma cu spermatozoizii.
  • Canalele ejaculatoare urmeaza veziculelor seminale si expulzeaza sperma in uretra in momentul excitarii sexuale.

Testosteronul este un hormon masculin ce actioneaza asupra dezvoltarii organelor sexuale si asupra caracteristicilor sexuale secundare, precum voce ingrosata, pilozitate accentuata, inaltime si forta musculara crescute comparativ cu femeile.