Erecţia slabă este una dintre principalele probleme ale bărbaţilor în afara disfuncţiilor sexuale precum impotenţa şi ejacularea precoce. Incapacitatea de a avea o erecţie normală (penisul umplut cu sînge la capacitate maximă pentru o perioadă anume de timp, mai ales în prezenţa unui stimul sexual) se numeşte disfuncţia erectilă. Probabil majoritatea bărbaţilor o au la un moment sau altul, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, dar este ceva ce poate fi controlat, o problemă rezolvabilă.

Cauzele disfuncţiilor erectile

Ele sînt de obicei întîlnite la bărbaţi şi sînt asociate de obicei cu vîrsta înaintată. Dar există şi alte cauze, cele mai comune fiind asociate cu stresul dinaintea actului sexual (cauze psihosomatice), oboseala fizică (cui îi mai pasă de sex după o zi sau o perioadă în care a fost pe drumuri?), probleme fiziologice precum hipertensiunea arterială, cancer sau boli cu transmitere sexuală.

După cum vă daţi seama, cauzele sînt destul de numeroase şi depinde de la o persoană la alta, de la o situaţie la alta. Nu toţi bărbaţii (chiar şi cei care au problemele enumerate mai sus) au disfuncţii erectile, dar există momente din viaţa multor bărbaţi în care, practic, nu li se scoală.

Tratamentele disfuncţiilor erectile

Din punct de vedere statistic utilizarea stimulentelor sexuale nepotrivite şi în exces în timpul actului sexual reprezintă peste 35% din cauzele problemelor de erecţie la bărbaţi. Specialiştii susţin că este indicat să consultaţi un medic înaintea administrării acestor tipuri de creme şi pastile pentru a vă asigura că organismul vostru nu va interacţiona aiurea cu ele.

Pe de altă parte, stilul de viaţă afectează în mod negativ erecţia (dar şi funcţionarea efectivă a organului reproducător masculin, ceea ce duce la impotenţă şi ejaculare precoce). Asta înseamnă fumat şi consumul în exces de alcool şi/sau droguri, sedentarismul, o viaţă stresantă şi cu o dietă incorectă, etc. Schimbarea stilului de viaţă şi începerea unor exerciţii fizice constante şi continue, schimbarea dietei, învăţarea de lucruri noi despre sănătatea ta sexuală şi modul de funcţionare a organismului va transforma în cele mai mult cazuri (cu condiţia să nu fie prea tîrziu) disfuncţiile erectile într-o afecţiune reversibile.

Cu alte cuvinte, cu o viaţă activă (fizic şi sexual), fără stres şi cu dieta potrivită vei avea un mădular sănătos, pregătit mereu pentru acţiune.

Uneori chirurgia poate rezolva problema erecţiei slabe, dar nu este prea sigură şi trebuie folosită doar atunci cînd nu mai există altă soluţie.

Pastilele de testosteron administrate pe cale orală poate ajuta la rezolvarea disfuncţiilor erectile, dar pot avea efecte secundare (afecţiuni hepatice).