Metoda coitului intrerupt (cunoscută şi ca coitus interruptus, contactul sexual întrerupt sau retragere) este o tehnică contraceptivă ce constă în retragerea de către bărbat a penisului înainte de ejaculare în timpul actului sexual, astfel încât sperma să fie ejaculată în afara vaginului.

Datele istorice şi literare susţin că contactul sexual întrerupt a fost folosit de cel puţin două milenii ca metodă contraceptivă: una dintre cele mai vechi referiri la el este istorisirea lui Onan din Torah, scris cu 2.500 de ani în urmă, conform estimărilor. În evul mediu (începând cu secolul XVIII) coitus interruptus a devenit una dintre cele mai folosite metode contraceptive din Europa şi America de Nord.

Acum se estimează că este folosită de câteva zeci de milioane de cupluri în toată lumea.

Avantajele coitului intrerupt

Principalul avantaj este ca poate fi folosit de persoanele care au obiecţii faţă de alte metode de contracepţie sau nu le au la îndemână (magazinele şi farmaciile unde se comercializează prezervative, sterilete, contraceptive pilule, etc) sunt prea departe sau sunt închise. Unii bărbaţi preferă acestă metodă din cauza efectelor secundare pe care prezervativele le au asupra sănătăţii sau din cauza efectelor negative pe care contraceptivele hormonale le au asupra partenerei (precum depresia, schimbarea stării psihice, uscarea vaginului, scăderea libidoului, apariţia durerilor de cap, etc).

Coitus interruptus nu implică costuri, nici dispozitive artificiale, nu are efecte psihice negative, poate fi practicat fără prescripţie sau consultaţie medicală şi nu pune bariere stimulării sexuale.

Unii bărbaţi susţin că preferă acesta practică datorită faptului că le permite să ejaculeze pe parteneră, ceea ce le oferă o satisfacţie sexuală mai mare.

Dezavantajele coitului întrerupt

Cel mai mare dezavantaj este că nu previne bolile şi infecţiile cu transmitere sexuală: lichidul seminal contine particule virale sau bacterii care pot infecta partenerul când intră în contact cu mucusul membranelor.

Pe de altă oarte, este mai puţin eficient decât metodele obişnuite de contracepţie (precum steriletul, contracepţia hormonală sau prezervativele) pentru că spermatozoizii nu-s prezenţi în sistemul reproducător masculin doar atunci când există ejaculare. În cantităţi foarte mici ei sunt eliminaţi prin urină în mod constant, de asemenea sunt prezenţi şi în lichidele produse în timpul actului sexual anterior ejaculării (lichidul seminal). Şi este de ajuns un singur spermatozoid pentru a produce o sarcină.

În plus, nu toată lumea consideră coitul întrerupt ca fiind satisfăcător. Unii nu sunt satisfăcuţi şi rămân unele frustări din cauza acestui lucru. În plus, există efecte pozitive ale spermei asupra femeii, iar actul sexual întrerupt le lipseşte de aceste beneficii.