Posts Tagged ‘stimul’

Cele mai sensibile zone erogene ale femeilor

Cercetătorii canadieni susţin că au condus un studiu pentru a identifica cele mai sensibile zone erogene ale femeilor, ia concluzia a fost publicată  în Journal of Sexual Medicine”. În acest sens au fost folosite 30 de voluntare cu vîrsta între 18 şi 35 de ani la care au fost stimulate prin atingere, presiune şi vibraţii zonele erogene cunoscute (clitoris, vagin, labii, sîni, pielea din partea din spate a genunchilor, urechile, etc), apoi s-au făcut comparaţii cu zone neutre ale corpului cum ar fi gîtul şi braţele care au fost stimulate la rîndul lor.

Stimularea fiecărei zone a durat numai 1,5 secunde, apoi, după o pauză de 5 secunde, fiecare femeie trebuia să spună cum s-a simţit.

Concluzia studiului confirmă vechile păreri despre zonele erogene ale femeilor: cele mai sensibile la atingere sînt gîtul, braţele şi marginile vaginului, iar la vibraţii cele mai sensibile sînt clitorisul şi sfîrcurile. Organele genitale sînt mai puţin sensibile la atingere, dar reacţionează mai bine la presiune şi vibraţie.

Cum se măsoară plăcerea sexuală

Măsurarea libidoului este necesară pentru a putea diagnostica şi trata corect o disfuncţie sexuală, indiferent dacă este vorba de o problemă feminină sau masculină- Medicii au propus de-a ultimilor zeci de ani mai multe tehnici de evaluare a plăcerii sexuale. Unele dintre ele, precum monitorizarea fluxului de sînge din zona genitală a unei persoane stimulată sexuali, nu sînt practice. Altele, precum măsurarea tensiunii arteriale în timpul excitaţiei, nu sînt exacte. O tehnică a cărei acurateţe este mare, dar care e costisitoare, a fost propusă de o echipă de cercetători din Israel: este vorba de monitorizarea undelor cerebrale ale persoanei analizate în timp ce aceasta urmăreşte filme erotice, porno sau alte persoane făcînd sex undeva în apropiere. Nici una dintre aceste metode de măsurare nu a intrat însă în practica medicală curentă. La ora actuală specialiştii măsoară dorinţa sexuală cu ajutorul unor chestionare sau direct, în urma discuţiilor cu pacienţii lor.

Ce este erecţia?

Erecţia reprezintă creşterea în dimensiune şi întărirea penisului ca urmare a unor factori externi sau interni. De cele mai multe ori reprezintă reacţia vizibila la un stimul de natură sexuală precum vederea unei femei superbe în poziţii erotice.

Acest proces implică o serie de factori precum nervoşi, hormonali, musculari, şi are ca efecte creşterea tensiunii şi a volumului de sînge în corpii caloşi din penis.

Eectia, pe lîngă definiţia biologică, reprezinta elementul cheie al actului sexual, este esenţial deoarece prin mărirea volumului şi întărirea lui se permite penetrarea în vagin.

Related External Links

Cauta
Promoveaza!
Categoriile
Calendarul
December 2017
M T W T F S S
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Legături
  • Pastile Marire Penis CU AJUTORUL SIZEGAIN PLUS VA PUTETI MARI LUNGIMEA SI DIAMETRUL PENISULUI CHIAR ACUM! Tabletele SizeGain Plus reprezinta un nou produs revolutionar pe aceasta piata, destinat barbatilor, prin intermediul caruia puteti mari atat lungimea, cat si grosimea or 0
  • Pastile Potenta Performanta sexuala maxima pentru fiecare 0
  • Pompe Marire Penis Magazin online cu pompe si produse pentru marirea penisului, cresterea potentei si tratamentul ejacularii precoce. 0
  • Sexshop Erotic69 Romania Sexshop Erotic69 este cel mai ieftin magazin de jucarii erotice din Romania. Vibratoare, Papusi Gonflabile, bile anale sau afrodisiace, la noi le gasiti 24 de ore, 7 zile pe saptamina. Discretie Garantata! 0
  • SexShop Xtoys.ro Romania Magazin de jucarii erotice pentru toata lumea 0
  • Tratament Potenta Suplimentul alimentar Vig-RX Gold realizat exclusiv din ingrediente naturale garanteaza ca veti avea o viata sexuala mult mai activa si mult mai satisfacatoare. Depinde numai de Dvs. ca barbat daca doritii sa faceti un lucru in privinta asta si sa va imbu 0
  • Tratamentul Ejacularii Precoce Cu Xerex, potenta sexuala o veti putea pastra pana la adanci batraneti! 0
  • Vibrator Sexshop Romania Magazin online cu vibratoare si jucarii erotice de calitate 0
Comentarii
Utilizatori Online
Users: 1 Guest, 2 Bots