Posts Tagged ‘vagin’

Cele mai sensibile zone erogene ale femeilor

Cercetătorii canadieni susţin că au condus un studiu pentru a identifica cele mai sensibile zone erogene ale femeilor, ia concluzia a fost publicată  în Journal of Sexual Medicine”. În acest sens au fost folosite 30 de voluntare cu vîrsta între 18 şi 35 de ani la care au fost stimulate prin atingere, presiune şi vibraţii zonele erogene cunoscute (clitoris, vagin, labii, sîni, pielea din partea din spate a genunchilor, urechile, etc), apoi s-au făcut comparaţii cu zone neutre ale corpului cum ar fi gîtul şi braţele care au fost stimulate la rîndul lor.

Stimularea fiecărei zone a durat numai 1,5 secunde, apoi, după o pauză de 5 secunde, fiecare femeie trebuia să spună cum s-a simţit.

Concluzia studiului confirmă vechile păreri despre zonele erogene ale femeilor: cele mai sensibile la atingere sînt gîtul, braţele şi marginile vaginului, iar la vibraţii cele mai sensibile sînt clitorisul şi sfîrcurile. Organele genitale sînt mai puţin sensibile la atingere, dar reacţionează mai bine la presiune şi vibraţie.

LifeInvader – e timpul să-ți atașezi membrul la dispozitiv

Evoluția tehnologiei aduce la viață chestii mai mult sau mai puțin interesante, dar și hibrizi la care nu foarte mulți s-ar gîndi că sînt posibile: cineva a atașat un vagin artificial cu vibrații unei tablete pentru a le da senzații nebănuite bărbaților dornici de sex. Dispozitivul costă 20 de dolari.

Știai că s-au creat vagine în laborator și au fost transplantate cu succes?

În urmă cu cîțiva ani 4 adolescente născute fără vagin sau cu vagin subdezvoltat (suferind de sindromul Mayer-Rokitansky-Küster-Hauser – MRKH, o boală genetică rară caracterizată prin absenţa sau dezvoltarea insuficientă a vaginului şi a uterului) au trecut cu succes printr-o operaţie de transplant, iar funcţiile sexuale ale acestora sînt acum normale. Organele au fost create în laborator, pornind de la celulele femeilor în cauză. Testele ulterioare intervenţiilor chirurgicale au arătat că noile vagine nu se deosebesc de ţesutul propriu al pacientelor şi au crescut în dimensiuni pe măsură ce tinerele s-au maturizat, ajungînd la adolescenţă.

Acum toate cele patru femei sînt active sexual, iar vaginele lor are funcţii normale. Două dintre tinerele născute cu uter funcţional, dar fără vagin, au ciclu menstrual normal.

Nu se ştie încă sigur dacă femeile pot avea copii, dar faptul că au menstruaţie sugerează că ovarele lor sînt funcţionale, așa că concepția nu este exclusă. Totuși, păstrarea unei sarcini pînă la termen și nașterea unui copil în condiții normal este încă discutabil.  Pacientele din cadrul studiului aveau vîrstele cuprinsă între 13 şi 18 ani în momentul intervenţiilor chirurgicale efectuate în perioada iunie 2005 – octombrie 2008.

Operațiunea a fost realizată de Institut pentru medicină regenerativă afiliat centrului medical Wake Forest, din Carolina de Nord în colaborare cu medicii mexicani. Reuşita acestui proces a fost prezentată într-un studiu publicat în revista The Lancet, și este considerat cel mai recent succes înregistrat în medicina regenerativă – adică acea secțiune a medicinei care se bazează pe capacitatea celulelor organismului de a se dezvolta din nou. În studii anterioare echipa de medici americani s-au folosit de această funcție a organismelor vii pentru a crea în laborator vezici şi uretre pentru băieţii născuţi cu deficienţe ale aparatului excretor.

Cu VR TENGA japonezii au făcut un pas înainte spre sexul virtual

În momentul actual de dezvoltare a tehnologiei realizarea unui act sexual virtual care să fie greu de diferenţiat de unul adevărat ţine de domeniului ştiinţifico-fantasticului. Însă, la cîţiva ani de la inventarea vaginului artificial, inovaţiile japonezilor îi propulsează în direcţia potrivită pentru a realiza un sexul virtual.

În filmuleţul alăturat puteţi urmări demonstraţia unui robot care interacţionează cu un personaj generat pe calculator şi un utilizator pentru a folosi un vagin. În demonstraţie vaginul nu este aplicat pe penisul utilizatorului, dar acest lucru n-ar să fie o problemă.

Rochie de mireasă cu un vagin imens

wtf wedding dress rochie de mireasa vagin imensPe bune, fetelor, voi v-aţi căsători purtînd aşa ceva? :D La cît de pudici sînt mulţi dintre români (şi est europeni în general), majoritatea invitaţilor la nuntă s-ar scandaliza pe loc.

Iar preotul… probabil că rochia de mireasă ar acţiona ca un afrodisiac, un stimulent sexual imposibil de ignorat, iar popa ar ajunge să se închine la Măria Sa Vibratorul Rabbit, născut din Vaginul Masturbator Virgin.

Sursa imaginii este aici.

Vaginita bacteriană: simptome, diagnostic, tratament

Vaginita este o inflamaţie a pereţilor vaginali ce poate apare la femeile de orice vîrstă, de cele mai multe ori este cauzată de o infecţie cu bacterii sau ciuperci, dar şi de folosirea antibioticelor, poate fi o reacţie la prezenţa unui corp străin în vagin, alergie sau atrofiere postmenopauzică a vaginului (aceasta fiind cauzată de micşorarea secreţiei hormonale). Stresul influenţează starea fizică, fiind unul dintre factorii care poate duce (în combinaţie cu alţii) la apariţia vaginitei.

În mod normal în vagin există o floră microbiană destul de activă care creează un mediu protector (unul acid) împotriva germenilor nocivi: aproximativ 95% din flora vaginaşă este formată din bacterii numite lactobacili care ajută la menţinerea pH-ului vaginal la un nivel scăzut. Atunci cînd în cadrul florei bacteriene normale apar probleme (de orice fel, dar care cauzează dezechilibre) se instalează vaginita şi alte bacterii ajung să se înmulţească necontrolat.

Simptomele vaginite bacteriene

Deşi multe dintre femeile infectate (aproximativ jumătate) nu prezintă simptome care să atragă atenţia, cel mai important simptom al vaginitei bacteriene este eliminarea unei secreţii în cantitate excesivă, uneori cu sînge, de culoare alb-cenuşie sau galbenă, urît mirositoare, în mod evident diferită de secreţia vaginala normală. Acest simptom este însoţit de mirosul de “peşte”, supărător, care este de obicei mai evident după contactul sexual – considerat a fi un semnal de alarmă. Raporturile sexuale pot fi dureroase (dispareunie). Uneori apare senzaţia de mîncărime, în anumite momente chiar violentă (în funcţie de caz).

Alte afecţiuni ce pot prezenta simptome asemănătoare sînt alte boli cu transmitere sexuală precum infecţiile urinare şi vaginale, diferenţa este făcută de medicul specialist, mai ales că există posibilitatea de a avea mai multe infecţii vaginale simultan.

Printre factorii de risc care duc la apariţia vaginitei bacteriene sînt prezenţa unei boli cu transmitere sexuală în trecut, spălarea in interiorul vaginului (acesta se curăţă singur), folosirea tampoanelor intravaginale, diafragmelor sau/şi dispozitivelor intrauterine. De asemenea, mai mulţi parteneri sexual, mai ales femei, dar şi activitatea orală genitală (alternarea sexului vaginal cu cel anal) cresc riscul vaginitei.

Aceasta poate duce la apariţia de complicaţii precum avortul spontan, naşterea prematură (înainte de termen) şi infecţie pelvină apărută după naştere în cazul infectării femeii gravide.

Diagnosticul vaginitei bacteriene

Acest lucru se face pe baza simptomelor, a unui examen pelvin şi a unei examinări la microscop a unei mostre prelevate din secreţia vaginală anormală. Atunci cînd se observă un număr mic de lactobacili şi un număr mai mare de alte bacterii se pune diagnosticul de vaginită bacteriană. Consult de specialitate se recomandă atunci cînd apare o durere abdominală joasă şi febră mai mare de 38.3 grade C, asociate cu o secreţie vaginală, dar şi în cazul femeilor gravide care prezintă simptomele vaginitei.

Se recomandă să evitaţi orice contact sexual inainte de a fi consultată de un medic; acest lucru va preveni răspîndirea unei posibile boli cu transmitere sexuală (BTS), evitaţi duşurile - cu excepţia cazului în care medicul este de acord, grăbiţi începerea tratamentului şi duceţi-l pînă la capăt pentru a evita posibila răspîndire a BTS.

Tratamentul vaginitei bacteriene - generalităţi

Prelevare de secreţii vaginale permite să se stabilească germenele (sau germenii) care cauzează vaginita şi alegerea celui mai bun antibiotic. Tratamentul face aplicînd local antimicozice sau antibacteriene (ovule ginecologice), dar şi prin administrarea de antibiotice pe cale generală (în cazurile de infecţie cu trichomonas sau cu Gardnerella Vaginalis). Femeile aflate la menopauză îşi pot administra local hormoni (estrogeni) care refac grosimea şi supleţea vaginului.

Tratamentul vaginitei trebuie aplicat ambilor parteneri deoarece bărbatul (deşi aparent sănătos) este purtător de parazit şi poate reinfecta femeia. În perioada tratamentului este obligatorie abstinenţa sexuală.

Vaginita bacteriana dispare spontan, făra tratament, la 25% din femeile infectate, aşa că tratamentul nu este întotdeauna necesar. Acesta se recomanda atunci cînd femeia este gravidă, atunci cînd simptomele nu dispar de la sine sau cînd este indicată o procedură invazivă la nivel pelvin (de exemplu o intervenţie chirurgicală) care ar putea determina o infecţie.

Vaginita bacteriana se tratează cu antibiotice luate pe cale orală sau intravaginal (acest ultim mod de administrare este exclus în cazul gravidelor). De obicei se foloseşte metronidazolul (Flagyl), dar medicul specialist este cel care decide cel mai bun tratament. De asemenea, restabilirea nivelului microorganismelor lactobacili “buni” în interiorul vaginului se poate realiza consumînd iaurt sau suplimente alimentare.

Vaginita bacteriană nu se transmite de la o persoană la alta şi nu este considerată a fi o boală cu transmitere sexuală (BTS). Totuşi, femeile expuse la o BTS cînd este prezentă vaginita bacteriană au un risc mai mare de a se îmbolnăvi.

In noaptea nuntii mireasa ii spune mirelui

femei sexi chilotei negri fund apetisantIn noaptea nuntii mireasa ii spune mirelui ei:

− Dragul meu, stii ca eu sint virgina si nu stiu mare lucru despre cum se face dragoste. Ai putea sa-mi explici inainte sa trecem la fapte?

− Bine, draga mea. Uite, sa ne inchipuim ca penisul meu este un prizonier, iar vaginul tau este o inchisoare. E simplu de tot: luam prizonierul si il bagam la inchisoare.

Zis si facut. Dupa ce se consuma evenimentul, mirele se tolaneste in pat satisfacut. Mireasa, zimbind de fericire si multumita tare de prima ei experienta intima, il anunta suav:

− Iubitule, se pare ca prizonierul a evadat de la inchisoare.

− Atunci trebuie sa-l arestam din nou.

Se conformeaza omul si, la final, da sa se odihneasca. Mireasa, zimbind de satisfactie ii zice iar:

− Dragule, iar a scapat prizonierul!

Adunindu-si ultimele puteri, barbatul se ridica si trece iar la fapte. Dupa ce termina, nu-si mai doreste decat sa aiba parte de un somn bun. Mireasa il bate incetisor pe umar si ii spune:

- Iubituleeee..iar a scapat…

- Draga mea, stii ceva?! Asta nu a fost condamnat pe viata!

Stiati ca atunci cand femeia sta in pozitie verticala vaginul nu este orientat vertical, ci usor oblic in sus?

Vaginul face parte din organul sexual feminin, este un pasaj de trecere intre uter si exteriorul corpului femeii. Faptul ca este foarte elastic, format din tesut muscular, ii permite sa isi modifice necesitati. De exemplu, chiar daca in mod normal vaginul are o lungime intre 8 si 12 cm si o largime de 2,5 cm, in timpul actului sexual dimensiunile organului se pot modifica in functie de dimensiunile penisului care-l patrunde: lungimea poate creste cu cativa centimetri, iar diametrul se poate dubla.

De asemenea, in travaliu (momentul nasterii copilului) diametrul vaginului creste considerabil pentru a permite trecerea fatului.

Atunci cand femeia sta in pozitie verticala vaginul nu este orientat vertical, ci usor oblic in sus. Peretele vaginal este usor cutat, iar mucoasa vaginala are in componenta sa un tesut de acoperire foarte sensibil la hormonii ovarieni.

Structura si consistenta mucoasei vaginale este variabila in functie de varsta si de perioadele ciclului menstrual.

Fetelor, atunci cand va faceti toaleta intima este indicat sa nu faceti curatenie si in interiorul vaginului pentru ca puteti provoca dezechilibre ale acelui mediu: la femeia matura din punct de vedere sexual exista in mod normal un continut vaginal care consta dintr-un lichid albicios si unsuros, format din diverse tipuri de celule (fie intacte, fie deja alterate), substante dizolvate si bacterii. Nu va ingrijorati: vaginul are propriul sistem de curatare, iar mucozitatile astea nu raman inautru, ele sunt eliminate spontan spre exterior.

Anatomia aparatului genital feminin

Aparatul genital (reproducator) feminin este format din gonada feminina (ovarele), ca si organ principal producator de ovule si calea gonorifica (calea genitala) formata din: trompe uterine (sakpinge), uter (si ligamentele sale), vagin, col uterin (cervix) si vulva prin care acestea sunt evacuate din ovul spre exteriorul organismului.

Organele genitale interne sunt alcatuite din ovare, trompe uterine, uter si vagin.

Organele genitale interne sunt alcatuite din ovare, trompe uterine, uter si vagin.

Ovarele au rolul de a secreta hormoni sexuali si de a produce ovule in procesul numit ovulatie. Trompele uterine realizeaza comunicarea dintre ovare si uter pentru a facilita intalnirea dintre ovul si spermatozoizi pentru fecundatie, ulterior transportand ovulul fecundat (oul) spre uter la inceputul sarcinii.

Principalul rol al uterului este de a gazdui sarcina pe parcursul celor 3 trimestre de sarcina (54 saptamani), timp in care isi mareste volumul pentru a proteja fatul si a-i permite sa se dezvolte. Uterul este localizat in abdomenul inferior (pelvis), intre vezica urinara si rect, se numeste popular pantece, si are forma de para. Capatul sau inferior, subtire, se numeste colul uterin. Acesta se afla partial in vagin si poate fi vizualizat prin examenul cu valvele (speculul) in cursul unei consultatii ginecologice.

Organeme genitale externe  sunt formate din vagin si vulva alcatuita din lamii mari, labii mici, clitoris si uretra.

Organeme genitale externe  sunt formate din vagin si vulva alcatuita din lamii mari, labii mici, clitoris si uretra.

Vaginul permite introducerea spermatozoizilor in uter pentru a migra spre trompele uterine unde intalnesc ovulul pentru fecundatie.
Vulva este alcatuita din doua labii mari acoperite de par, doua labii mici, clitoris, orificiu uretral (de eliminare a urinii), introit vaginal (vestibul) si numeroase glande.

In perioada de pubertate, vulva sufera importante transformari sub actiunea hornomilor: creştere, pigmentarea mai închisă a regiunii, creşterea părului pubian şi dezvoltarea clitorisului şi a labiilor. Vulva este formata din:

  • Pubisul (muntele lui Venus) este zona bombata situata in regiunea pubiană, datorata unei acumulari subcutanate de ţesut adipos, acoperita de parul pubian.
  • Labiile mari sunt doua pliuri longitudinale, proeminente, cu rol de a acoperi celelalte parti ale vulvei. Ele sunt pigmentate si acoperite la exterior de parul pubian, au o constitutie musculara, elastica si au glande sebacee si sudoripare.
  • Labiile mici sunt doua pliuri longitudinale foarte vascularizate, fara par, acoperite cu o mucoasa, situate de o parte si de alta a orificiului vaginal. Suprafata lor exterioara se uneste cu suprafata interioara a labiilor mari, delimitand deschiderea anterioara vaginala, unde se afla meatul urinar.
  • Glandele Bartholine (Glandulae vestibulares majores) sunt glande care asigura umiditatea mucoasei vaginale, sunt pozitionate in treimea inferioară a vestibulului vaginal.
  • Clitoris  este un corp erectil de formă cilindrică, care corespunde glandului penisului de la bărbat, fiind învelit de o teacă pieloasă (Preputul clitoridian). Este situat la comisura superioară a labiilor mici. Clitosirul este bogat in inervatii si vase sanguine, iar excitarea lui inainte si in timpul actului sexual declanseaza orgasmul femeii. Pentru a asigura acest lucru va recomandam niste vibratoare clitoridiene, special realizare pentru excitarea clitorisului.
  • Meatul urinar (orificiul urinar) - deschiderea uretrei este pozitionata la o distanta de 1 – 2 centimetri de clitoris.
  • Intrarea vaginului  - pozitionat la 1 – 2 centrimetri de meatul urinar.
  • Himenul este tesut care  inchide partial intrarea vaginului, la femeile care nu au avut niciodata contact sexual. Este acel tesut a carui integritate este verificata atunci cand se doreste sa se afle daca femeia este virgina sau nu.

Femeile au la nastere toate ovulele depozitate in ovare. Se stie ca numarul de ovule variaza intre 700 de mii si doua milioane, dar o mare parte dintre ele degenereaza in perioada copilariei. La pubertate raman aproximativ 300 de mii – 400 de mii de ovule, dintre care doar a zecea parte (intre 300 si 400) ajung sa se maturizeze suficient cat sa fie fecundate. In mod normal perioada fertila la o femeie este de aproximativ 30 de ani, incepand de la 11-13 ani pina la aproximativ 45, perioada in care femeile elimina in fiecare luna cate un ovul. In aceasta perioada, inainte de menopauza, ovarele produc hormonii estrogeni la inceputul ciclului sexual. Acestia ajuta la pregatirea endometrului (mucoasa uterului) pentru o posibila sarcina.

Cand uterul este pregatit, unul din ovare elibereaza un ovul (ovocit, ou). Acesta traverseaza trompa uterina de aceeasi parte, asteptand sa fie fertilizat (fecundat). Daca femeia ramane gravida, oul fertilizat (fecundat) ajunge in uter, unde se lipeste de endometru. Daca femeia nu ramane gravida, endometrul si oul nefecundat sunt eliminate prin vagin in cursul menstruatiei urmatoare.

Masturbarea cu un vagin artificial

Vaginele artificiale fac parte dintre jucăriile erotice destinate bărbaţilor şi oferă o alternativă excelentă la masturbarea cu mâna. Mai mult decât atât, vaginele masturbatoare artificiale funcţionează foarte bine şi atunci când un cuplu vrea să condimenteze actul sexual.

Cele mai multe femei nu sunt dispuse să împartă iubitul cu o altă femeie, dar ar putea accepta o jucărie sexual care să sporească excitarea partenerului fără ca actul în sine să fie considerat infidelitate. Bărbaţii reacţionează cel mai rapid şi mai evident la stimulii vizuali când vine vorba de sex, dar şi femeile o fac (deşi într-o măsură mai mică). De aceea, în condiţiile potrivite, femeile se pot excita văzându-şi iubitul bucurându-se de un vagin artificial masturbator (cu sau fără vibraţii).

Stimulator Oro cu Vibratii

Vaginele masturbatoare vin în tot felul de forme şi cu tot felul de opţiuni: pot fi fluorescente, asemănătoare cu fundul femeii, pot să aibă labii şi pot să arate şi să se simt ca şi cum ar fi reale.

Vă recomandăm vaginele realizate din siliciu şi, mai ales, să să folosiţi lubrifiant (de preferabil cel pe baza de apă).

Ca femeie, dacă vrei să eviţi sexul in timpul menstruaţiei sau în timpul sarcinii poţi cumpăra un vagin articial pentru partenerul tău, este o jucărie sexuală care funcţionează perfect ca un înlocuitor în această perioadă.

Sfaturi pentru folosirea vibratorilor la femei, manual de utilizare

Dacă vibratorul pe care l-a achiziţionat nu vine însoţit cu manual de utilizare nu te speriaa: sîntem aici pentru a-ţi oferi cîteva sfaturi pentru o folosire cît mai eficientă a jucăriei erotice preferate. Nu ţine locul unui manual de utilizare realizat de către producător, dar este util.

În primul rînd trebuie să ştii că dacă este prima oară cînd foloseşti un vibrator, dar nu reuşeşti de la început să obţii plăcerea pe care o dorieşti nu trebuie să te descurajezi: practica îşi spune întotdeauna cuvîntul, doar exersînd vei obţine rezultate excepţionale.

Analizează cu atenţie vibratorul, învaţă-i configuraţia şi proprietăţile

După ce îl primeşti scoate vibratorul din ambalaj si analizează modul in care acesta funcţionează, precum şi tipul de baterii necesare. Porneşte vibratorul şi joacă-te cu butoanele lui pentru a afla cîte viteze are şi care este configuraţia lui.

Trebuie să speli foarte bine vibratorul inainte de a-l utiliza, de preferabil şi după folosire. Dacă nu este rezistent la apă ai grijă ca lichidul să nu pătrund în suportul pentru baterii sau în jurul acestuia, la contacte (poate duce la oxidarea acestora). Caută margini ascuţite sau cusături şi umple-le (se poate face cu uşurinţă) pentru a face sigură utilizarea vibratorului.

Asigură-te că vibratorul nu se poate separa de suportul pentru baterii şi că toate firele sînt solide şi în siguranţă. Daca există orice fel de defecte returnaţi vibratorul inainte de a-l folosi.

Începe să foloseşti singură vibratorul

Chiar dacă scopul lui (cel puţin parţial) este să foloseşti vibratorul împreună cu un partener, este indicat ca la început să încerci să-l foloseşti singură. Pur şi simplu este un test, atît al vibratorului cît şi al propriului corp: te vei putea concentra mai bine la senzaţia produsă de vibrator, fără a fi distrasă.

De aceea asigură-te că ai timp şi intimitate suficient.

Joacă-te cu vibratorul cu luminile aprinse

Mulţi se simt inconfortabil cînd vine vorba de activităţi intime, fie că e vorba de sex sau de masturbare, cu luminile aprinse. Dar sfatul nostru este să fie cît mai multă lumină cînd folosiţi vibratorul, aşa poţi explora mai bine zone specifice din corpul vostru bogate în terminaţii nervoase dornice de a fi stimulate. Poţi obtine acelasi efect prin atingeri, ştiind unde se găseşte vibratorul şi care îi este poziţia, însă vizualizarea acţiunii reprezintă pentru unele persoane un lucru bun.

Foloseşte vibratorul oprit înainte de a-l porni

Pentru început ar trebui să te obişnuieşti cu senzaţia provocată de vibrator fără a fi pornit. Apasă-l cu fermitate pe piele şi foloseşte-l pentru a-ţi masa muşchii, dacă vibratorul este dintr-un material tare senzaţia va fi foarte plăcută. Dacă vibratorul este confecţionat din cauciuc moale şi nu se simte fin pe piele îl poţi folosi ca obiect pentru masaj cu hainele pe tine.

Mişcă vibratorul din exterior spre interior

După ce porneşti vibratorul nu renunţa la ideea masajului, dar nu trece imediat la vulvă şi clitoris. Continuă să analizezi vibraţia pe restul corpului înainte de a avansa spre zonele erogene: plimbă încet vibratorul în jurul coapsei interioare sau, prin mişcări circulare, în jurul sînilor şi al sfîrcurilor.

Nu te grăbi, explorează fiecare centrimetru în parte

Cel mai bun lucru la vibratoare este că nu obosesc niciodată, îţi permit explorarea fiecărui centimetru al corpului pentru a-ţi oferi placeri sexuale. Vibratoarele au fost create pentru pătrunderea în vagin şi stimularea clitorisului, dar aceste acţiuni trebuie pregătite pentru a atinge o plăcere mai intensă.

Joacă-te cu viteza şi presiunea vibratorului

Majoritatea vibratoarelor sînt concepute pentru viteze multiple şi pentru un grad de presiune pe care îl aplică. Este bine să începi cu o viteză mai mică şi apoi să avansezi la o viteză şi presiune mai mare. Este posibil ca pentru anumite zone să fie suficiente viteză şi presiune reduse, dar pentru alte zone şi poziţii să fie nevoie de viteze şi presiune mai mari.

În majoritatea cazurilor vibratoarele ce funcţionează pe baterii vibraţiile scad pe măsură ce măriţi presiunea aplicată asupra vibratorului. De asemenea, cu cît ţii vibratorul mai strîns cu atît mai mult vibraţiile sînt absorbite de mînă. Aşa că poţi experimenta cu orice, de la atingeri uşoare pînă la intensitatea maximă.

Folosirea unui vibrator pentru penetrare

Un vibrator sigur pentru penetrare trebuie să fie neted, să nu aibă margini dure şi să nu absoarbe fluide provenite din interiorul organismului. În aproape toate cazurile este recomandată folosirea unui prezervativ peste vibrator atunci cînd îl foloseşti în această manieră. De asemenea, foloseşte un lubrifiant pe bază de apă, poţi să aplici lubrifiantul pe trunchiul vibratorului şi, folosindu-ţi degetele, poţi aplica lubrifiant şi în jurul vulvei şi în interiorul vaginului.

Analizează penetrarea şi forma vaginului cu ajutorul vibratorului

O soluţie excelentă este să începi penetrarea încet şi să te exciţi folosind vibratorul în afara vaginului. Deşi acolo se găsesc mai multe terminaţii nervoase decît în interior, multe femei se bucură de plăcerea penetrării folosind un vibrator. Prin apăsarea vibratorului asupra părţii superioare a vaginului (ca şi cum l-ai apăsa spre abdomen) este posibil să se produca stimularea punctului G sau chiar stimulare clitoridiană indirectă.

Folosirea vibratorului împreună cu un partener

Nu recomandăm acest lucru decît dacă ai suficientă experienţă, dar poţi folosi vibratorul împreună cu partenerul tău în oricare dintre modalităţile posibile. Poţi controla vibraţia, folosindu-l asupra ta pentru a adăuga un plus de stimulare în timpul jocurilor sexuale, îl poţi asupra partenerului tău sau acesta îl poate folosi pe tine.

De asemenea, poti găsi un vibrator care se potriveşte bine între tine şi partenerul tău, un obiect care nu trebuie controlat de nimeni, dar care poate adăuga stimulare în timpul actului sexual. În orice fel doreşti să o faceti, este important ca fiecare dintre voi să urmeze mai întîi paşii enumerati mai sus şi să fie pe deplin confortabil de unul singur înainte de a încerca în trei.

Experienta lesbi cu o colega in vacanta la munte

O colega de serviciu m-a sunat nu demult si mi-a spus ca s-a certat definitiv cu prietenul ei. Era suparata pentru ca in aceeasi zi cumparase doua bilete pentru o vacanta de final de saptamana la Predeal, vroia sa-i faca o surpriza invitindu-l la o partida salbatica de sex in mijlocul naturii. Insa lucrul acesta nu a mai fost posibil, caci cearta s-a declansat inaintea deconspirarii surprizei.

Tocmai ma despartisem si eu de iubit, asa ca i-am propus sa nu arunce biletele, sa mergem impreuna sa ne distram si noi un pic, ca intre fete.  Adica sa ne distram, sa ne plimbam, sa ridem si sa dansam si neaparat… sa uitam de necazuri. Razbunarea suprema fata de toti barbatii care ne-au frant inimile. A fost de acord, iar a doua zi am urcat in masina si am tulit-o spre munte.

Am ajuns in circa 3 ore la munte, ne-am cazat, ne-am despachetat lucrurile si vreme de cateva ceasuri nu am facut nimic altceva decat sa fumam in fata unor cesti de cafea tare (ne-am rasfatat cu cele cateva trabuce pe care colega mea i le pregatise iubitului impreuna cu citeva cadouri distractive), sa vorbim despre “ale noastre” si din cand in cand sa admiram entuziasmate privelistea de vis care se deschidea dincolo de geamurile largi ale cabanei.

La un moment dat, ne-am hotarat sa ne facem de cap si am cerut proprietarei sa ne aduca o sticla de sampanie de jos de la bar. Am sarjat si am cerut si doua sticle cu vin. Nu am facut economie si am cumparat cea mai buna bautura care se gasea in acel loc, asa ca dupa numai citeva pahare ne-a cam “luat valul” pe amandoua si am devenit foarte vorbarete. A existat un moment foarte special in care privirea mi s-a intersectat cu cea a prietenei mele, in timp ce ne intindeam amandoua dupa una dintre sticlele de vin, am descoperit ca amandoua eram excitate de ineditul acestei excursii. Dar si de atmosfera care se destinsese ca un resort aflat sub apasare de mult timp.

Simteam un fel de atractie stranie fata de colega mea, desi pana in acea clipa niciodata nu imi pusesem problema ca as putea avea vreodata o legatura cu o femeie. Amandoua eram singure, parasite de barbatii nostri, asa ca poate dorinta de a ne razbuna pe barbati in general ne-a impins una spre cealalta. Sau poate ca era din cauza bauturii, sau de ce nu… poate chiar din cauza noastra, a perversitatii noastre.

La radio se difuza videoclipul melodiei ei preferate. Dintr-o data colega mea s-a ridicat ca hipnotizata si a inceput sa danseze lasciv, unduindu-se pe ritmurile fierbinti ale muzicii. Mi-a intins mana si m-a invitat sa o insotesc. Pana sa ma dezmeticesc bine, din cauza sampaniei, a vinului si a covorului care-mi statea in drum, mi-am pierdut echilibrul si am “aterizat” direct in bratele ei. Am simtit cum sanii ei fermi mi s-au infipt in piept, in timp ce mana cu care ma prinsese imi mangaia parul. Mi-a zambit si m-a sarutat pe obraz, i-am simtit framantandu-mi unul dintre sani, apoi dintr-o data ne-am apropiat gurile si ne-am sarutat prelung.

Fara sa vrem, amandoua am avut aceeasi reactie: aceea de a iesi repede la aer si de a ne alunga aburii de alcool din cap pe care ii consideram raspunzatori pentru ceea ce se intamplase. Am iesit imediat pe balcon, dar se inserase, era destul de frig, iar fiorul aerului tare si rece care ne-a curpins… in loc sa ne departeze una de cealalta, ne-a apropiat in nevoia de a ne incalzi. In momentul in care am luat-o in brate, fierbinteala pielii ei, parfumul fin care parca plutea deasupra umerilor ei si usorul tremur al buzelor m-au excitat si mai tare.

Am revenit in camera si caldura dinauntru pur si simplu ne-a toropit. Colega mea a sarit peste paturi, a desfacut in graba unul din bagajele ei si a scos un tub de frisca instant.

- L-am luat pentru cafea… mi l-a aratat ea razand, de parca ar fi tinut in mana un trofeu.

Aproape instantaneu si fara sa scoatem un cuvant, amandoua ne-am dezbracat si am ramas in sutiene si in bikini. Miscarile ne erau pripite si bruste in nevoia clara de a trece mai repede peste gesturile care ar fi putut sa ni se para incomode, caci desi nu stabilisem nimic… stiam amandoua ce gandeste si ce vrea cealalta. Intamplator, amandoua doream acelasi lucru. Colega mea a inceput sa danseze si sa rada in hohote – amuzata de situatie, apoi s-a trantit pe canapea si s-a dezbracat complet desfacandu-si picioarele lungi.

Avea pasarica epilata ca si mine si mirosea a deodorant intim cu aroma de fructe tropicale. Am luat cu grija tubul de frisca si l-am “descarcat” putin mai jos de buricul ei. Probabil ca frisca era inca rece, caci prietena mea a icnit scurt si a inceput sa rada si mai tare.

- Esti nebuna… acum va trebui ori sa ma sterg ori sa ma lingi!

- Nu asta vroiai?

- Ba da…

Ce chestie… aveam o senzatie stranie si placuta mozolindu-i deschizatura carnoasa cu frisca. Ne uitam una la cealalta si nu ne venea sa credem dar nici nu ne opream. Descoperisem cu stupoare ca ne simteam excelent impreuna si poate cel mai important… foarte libere in gesturile pe care vroiam sa le facem.

Pasarica mi se umflase, ma umezisem toata, iar zgomotul de frisca molfaita intre picioare ma innebunea pur si simplu. Colega mea isi largea vaginul si imi arata cat de mare poate sa fie gaura ei daca este despartita cu degetele, desi, spunea ea… mai toti baietii o acuzau ca este strampta inauntru.

La un moment dat, am vazut-o cum se apleaca inspre zona mea intima, imi da chilotii jos si dupa ce ma impinge la loc pe canapea se apropie cu gura de coapsele mele si scoate limba. Inainte sa-i simt fierbinteala limbii, m-a trecut un fior de placere pe care nu l-am mai simtit nici macar cind faceam sex cu prietenul meu, care ma facea sa ma simt incredibil. Avea un fel al lui special de a face dragoste. As putea spune ca o facea cu tandrete, iar chestia asta imi placea deosebit de mult, probabil acesta era motivul pentru care ii duceam dorul. De fapt i-am dus, pentru ca in momentul in care am simtit limba ei intrandu-mi intre buzele vaginului, picioarele au inceput sa-mi tremure de placere si am uitat de orice si oricine.

Trebuia neaparat sa-i fac si eu acelasi lucru ca sa simta si ea cat de placut e sa ti se fara sex oral. M-am suit deasupra ei si in timp ce m-am asezat in asa fel incat sa poata continua sa-mi dea limbi, mi-am bagat capul intre picioarele ei si am inceput sa-i ling pasarica fierbinte pe toata lungimea ei, sa-i sug buzele camoase si umede, sa-i dezmierd clitorisul tare ca un bob de mazare, iar apoi, incet, incet, mi-am facut loc cu varful limbii mai adanc.

Cautam pozitii cat mai perverse ca sa ne lingem cat mai profund si sa ne excitam cat mai mult, iar in timpul asta am ajuns de vreo 5-6 ori la orgasm, lucru care nu mi s-a intamplat cu nici un barbat. Mi-ar fi placut sa fi fost si un tip cu noi… aici. Unul pe care sa-l punem sa faca ce vrem noi, sa ne-o traga unde si cum vrem noi… Acum spre exemplu, era interesant daca ar fi penetrat-o in fund pe colega mea iar eu i-as fi lins cand lui testiculele, cand ei clitorisul.

Am intors-o pe colega mea cu fundul in sus si luand tubul de frisca i l-am golit pe jumatate intre fese. Am masat-o impingandu-i frisca in interiorul ambelor gauri, dupa care am lins-o si chiar am muscat-o… Luam cu mana frisca si o aruncam intre picioarele ei. O mai lingeam putin, iar luam frisca… Era aproape de miezul noptii si noi tot nu ne saturam sa ne lingem peste tot. Imediat ce una dintre noi avea orgasm, se apleca deasupra celeilalte, ne frecam, ne lingeam, si ne spuneam fanteziile pentru a nu ramane nimic neexperimentat, iar asta ne excita si mai mult…

Am descoperit in scurt timp ca atunci cand ne lingeam la suprafata vaginului, senzatia de excitare era mult mai pregnanta. Ne ajutam de degetele de la ambele maini si desparteam cat mai mult buzele, dezvaluindu-ne clitorisul, dupa care de jos in sus ne plimbam limba pe care o miscam cu repeziciune. Prietena mea spunea ca am o pasarica dulce si ca seamana cu o prajitura cu cirese.

In timp ce ma impingeam sacadat inspre gura ei ca si cum as dori sa opun rezistenta limbutei ei umede, mi-am adus aminte ca si prietenul meu imi facea sex oral uneori, niciodata nu am fost dezmierdata acolo jos atat de placut ca acum. El nu avea priceperea si cunostintele colegei mele, deoarece amandoua ne faceam exact ceea ce ne-ar fi placut fiecareia dintre noi sa simtim.

La un moment dat am regretat ca nu ne-am luat vibratoarele cu noi. Acum le-am fi “rupt” pur si simplu una in vaginul celeilalte. Ne-am propus ca atunci cand ajungem inapoi  sa ne luam un penis artificial “dual head” pe care sa il folosim simultan. Mai mult decat atat, am hotarat ca primul barbat care ne “pica” intre picioare sa-l impartim si sa-l punem sa ne-o traga exact asa cum ne doream acum. Numai gandul la o partida de sex in grup si ne-a facut sa ne excitam si mai tare.

Simteam ca innebunesc de placere cand imi vorbea cu buzele lipite de vagin. Ma gadila si ma facea sa simt fiori de emotie care amplificau fantezia nascuta de planurile discutate. Cand o auzeam cum povesteste despre un falus erect care sa ne penetreze pe amandoua si cand simteam limba ei ascutita ca imi atinge lindicul imi venea sa tip… dar mi-era teama sa spun ceva ca sa nu o fac sa se opreasca.

Catre dimineata, eram aproape extenuate si ni se facuse somn. Ne-am asezat una langa cealalta si, in timp ce ne relaxam mangaindu-ne fiecare intre picioare, ne spuneam cu lux de amanunte ce simtisem toata noaptea in clipele in care facusem cel mai salbatic sex din viata noastra.

- Stii ceva… a spus prietena mea inainte sa adoarma. Parca mi-ar placea acum sa sug un penis si sa-l frec pana m-ar umple de sperma pe fata!

- Si eu la fel! am raspuns in timp ce deja imi sugeam degetul mijlociu gandindu-ma la fostul prieten.


Related External Links

Bărbatul poate înlocui cu brio vibratorul

Femeie, vrei să ştii dacă poţi să-ţi satisfaci fanteziile erotice cu ajutorul vibratorului fără grijă că acesta îţi va afecta în vreun fel performanţele sexuale şi plăcerea atunci cînd penisul bărbatului te penetrează viguros?

Să nu ai nici o îndoială că te vei reacomanda cu dimensiunile (mai mult sau mai puţin modeste) ale iubitului după ce ţi-ai făcut de cap cu o jucărie sexuală, indiferent de dimensiunea acesteia. Dar din cauza desensibilizării temporare a clitorisului bărbatul va trebui să transpire mai mult şi să presteze muncă suplimentară pentru a-ţi produce un orgasm.

E suficient de numai cîteva zile după renunţarea la jucăriile sexuale pentru ca clitorisul să îşi recapete sensibilitatea şi să fie… gata de treabă. În unele cazuri femeia devine chiar mai sensibilă ca înainte de folosirea unui vibrator.

În ceea ce priveşte teama ca un dildo supra-dimensionat ar putea lărgi vaginul, aceasta este nefondată. Vaginul îşi revine la forma iniţială după o naştere naturală datorită elasticitatii lui, aşadar dildourile nu reprezintă nici un pericol.

O partida la serviciu

Ana si David sex pe birou la serviciNumele meu este Ana si sunt o scriitoare independenta, tot timpul la vanatoare dupa o poveste buna din viata mea, de preferinta o poveste care are ca subiect dorinta si atractia mea pentru barbati.

Nu imi fac alegerile in functie de aspect, avere, succes sau stil, singurul lucru care conteaza pentru mine este abilitatea lui de a-mi oferi un moment de placere exceptional despre care sa imi aduc aminte mereu si despre care sa merite sa scriu.

Unul dintre acesti barbati este David. Este un analist de software si lucreaza intr-unul din acele complexe de birouri din inima orasului. Ne stim de mai bine de un an, dar ne-am intalnit numai ocazional. Au trecut cateva luni de la ultima noastra intalnire si atunci mi-a venit ideea sa merg intr-o zi sa vad unde lucreaza.

Asa ca m-am trezit intr-o zi stand in picioare in mijlocul biroului, zambindu-i secretarei, spunandu-i ca vreau sa il vad pe seful ei. Ea m-a intrebat daca am programare si i-am spus ca nu. Exact in acel moment el a intrat brusc in birou, privindu-ma surprins. Normal ca nu se astepta sa ma gaseasca aici, dar cu toate acestea m-a invitat la el in birou.  David statea in picioare langa fereastra, fixandu-ma cu privirea. Eu stateam inca langa usa, asteptand.

Dintr-o data, a traversat camera repede, apucandu-ma de brate si solduri, lipindu-ma de el, a inceput sa ma sarute, limba lui fortand buzele mele sa se intredeschida, iar trupul lui ma apasa acum cu toata forta de perete. Una din mainile lui a coborat pe fesele mele, in timp ce cu cealalta mana imi masa ceafa. Am inceput sa uit de mine, tot ceea ce simteam era dorinta de a ma elibera de orice ganduri si de a trai acest moment.

Am inceput sa ii raspund la saruturile lui pasionale, gustand usor cu varful limbii buzele lui, apoi lasand limbile noastre neastamparate sa se joace una cu alta.  Trupul lui viguros ma apasa de perete si ii simteam prohabul cum i se umfla. Mi-am bagat mainile sub camasa lui sa ii simt pielea calda si am inceput sa il zgarii usor cu unghiile, pe umeri si pe spate.  David mi-a smuls tricoul, descoperindu-mi sanii, pe care ii mangaie usor si imi ciupi sfarcurile facandu-ma sa tremur de dorinta. Mana mea a coborat spre penisul lui, pe care il simteam, prin pantaloni, erect si mare.

Brusc m-a impins pe birou, m-a intins pe el, mi-a ridicat fusta si a ramas surprins ca nu port lenjeriePasarica mea era umeda si nerabdatoare. S-a deschis repede la pantaloni si m-a penetrat scurt, aproape brutal. Si-a impins penisul in mine adanc, facandu-ma sa strig de placere. Mi-a prins coapsele intre mainile lui puternice si a continuat sa faca sexcu mine intr-un mod salbatic. Apoi m-a intors cu spatele la el, facandu-ma sa ma aplec pe birou cu bratele pe masa si cu picioarele larg desfacute. Ii simteam degetele cum imi tachineaza labiile si clitorisul, ma simteam ca si cum inima mi se mutase intre picioare.  Mainile lui David s-au mutat pe sanii mei pe care i-a cuprins si i-a strans, provocandu-mi senzatii de excitare suprema. Isi potrivi penisul si intra incet in pasarica mea umeda si dornica de barbatia lui. A inceput sa se miste ritmic, fara graba.

Apoi si-a scos la fel de incet madularul tare si a inceput sa imi mangaie cu capul lui anusul. Cu o mana imi mangaia fesele in timp ce cu cealalta isi ghida penisul sa imi tachineze vaginul si rozeta.  Cu o miscare sigura ma penetra in anus, in timp ce degetele mele se jucau cu clitorisul sensibil. Simteam cum se apropie orgasmul, ca un uragan neiertator, dar David se juca cu starile si emotiile mele tot schimband locul de penetrare, cand in vagin, cand in fund. Mi-a inlaturat mana mea de pe clitoris si a inceput el, cu miscari circulare, sa-mi frece pasarica, din cand in cand introducandu-si si cate un deget in pestrera mea umeda. In momentul orgasmului, am simtit ca ma preling de pe birou, noroc ca madularul lui David infipt in vaginul meu actiona ca un reazem.

Simtind ca urma sa ejaculeze, i l-am scos afara si ingenunchind in fata lui am inceput sa i-o sug, intai varful, plimbandu-mi limba apoi pe toata lungimea penisului si pe testicule, facandu-l sa explodeze in gura mea. Am inghitit tot si ii priveam acum fata satisfacuta. Am inceput sa il sarut pe stomac urcand incep spre gura lui, finalizand aceasta minunata intalnire cu un sarut care promitea o urmatoare intalnire de acest fel.

 

Olga si Atena

Doua frumuseti, una blonda, una bruna

lesbi01lesbi02lesbi03lesbi04lesbi05lesbi06lesbi07lesbi08lesbi09lesbi10lesbi11lesbi12lesbi13lesbi14lesbi15lesbi16lesbi17lesbi18lesbi19

Lesbiene focoase

Cine sa cunoasca corpul unei femei mai bine decat o femeie? Asa ca fetele noastre se ocupa una de alta si se rasfata cu strap on, Confort Massager si faimosul vibrator Long John.

lesbi01lesbi02lesbi03lesbi04lesbi05lesbi06lesbi07lesbi08lesbi09lesbi10

La ginecolog

Un nenea doctoru’ batran si libidinos profita de pozitia lui si dupa ce o urca pe scaunul de examinare si ii controleaza vaginul cu speculum-ul, o fute bine si ii mai face si un control anal.

gineco01gineco02gineco03gineco04gineco05gineco06gineco07gineco08gineco09gineco10

Modele de frizuri

Tuns, frezat, aranjat…

frizuri0frizuri1frizuri2frizuri3frizuri9frizuri7frizuri4frizuri6frizuri5frizuri8

Extaz…

Untitled-1 copy

     Mergeam, mai bine zis goneam cu masina. Aveam geamul deschis si muzica la maxim. Dupa un timp, simteam cum ma patrunde o caldura puternica in tot corpul si ma dezechilibra. Emotiile isi spuneau cuvantul si eu nu le puteam controla. Am oprit masina si am coborat in fuga afara, doar cu o sticla de apa plata in mana. Am desfacut sticla si am inceput sa ma stropesc pe fata, mai mult am turnat sticla  de apa pe gat si in par. Muzica canta haotic in masina si eu vroiam doar sa imi revin.

     La un moment dat, am simtit rasuflarea unui corp strain aproape de urechea mea. M-a intors brusc si a inceput sa ma sarute cu putere, se simtea dorinta. Nu realizam cine este, ci doar ca mi se intampla un lucru minunat. O clipa de luciditate se infiripa in mintea mea si ma retrag din bratele lui. Nu imi venea sa cred…. era el… cel care ma sagetase cu privirea atat timp. Am ramas inmarmurita  pentru moment , nestiind  ce sa spun. Cum de era langa mine ? M-a urmarit ?

Read the rest of this entry »

Mireasa

I-ati mireasa ziua buna…

mireasa01mireasa03

Read the rest of this entry »

Doua blonde iubarete…

Strap-on-ul este tot ceea ce au nevoie aceste blondine pentru a-si oferi clipe fierbinti si orgasme incendiare.

backdoorlesbians_g020j_018backdoorlesbians_g020j_028

Read the rest of this entry »

Pinky – vibratorul roz

vibrator roz    Totul a inceput cu o discutie la facultate intre colegi, si dintr-o gluma, am ajuns sa ma gandesc cu seriozitate la a-mi lua un vibrator. Se apropia ziua mea si am zis ca MERIT totusi un “cadou” (din moment ce nu aveam un prieten si nici nu aveam timp pentru asa ceva). Asa ca, am trecut la munca de cercetare pe net. Am vazut o gramada de modele, culori, forme de vibratoare si m-am indragostit pe loc de toate…atat de dragute, de jucause, de placute. Tentatia era din ce in ce mai puternica si dorinta de a avea unul de nestavilit.

Intr-un final am ales un vibrator roz. In descrierea produsului scria ca noul meu partener, prin vibratiile lui, provoca o mare de senzatii. Eram nerabdatoare sa primesc un partener zglobiu care sa-mi satisfaca dorintele.

L-am achizitionat, l-am primit si am deschis pachetul. A fost dragoste la prima vedere! Era mai frumos decat in poza, mult mai dragalas si fin la atingere, abia asteptam sa il folosesc. A fost una din cele mai lungi asteptari, dar extrem de placuta. Numaram minutele pana la apusul soarelui.
Read the rest of this entry »

Cauta
Promoveaza!
Categoriile
Calendarul
December 2017
M T W T F S S
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Legături
  • Pastile Marire Penis CU AJUTORUL SIZEGAIN PLUS VA PUTETI MARI LUNGIMEA SI DIAMETRUL PENISULUI CHIAR ACUM! Tabletele SizeGain Plus reprezinta un nou produs revolutionar pe aceasta piata, destinat barbatilor, prin intermediul caruia puteti mari atat lungimea, cat si grosimea or 0
  • Pastile Potenta Performanta sexuala maxima pentru fiecare 0
  • Pompe Marire Penis Magazin online cu pompe si produse pentru marirea penisului, cresterea potentei si tratamentul ejacularii precoce. 0
  • Sexshop Erotic69 Romania Sexshop Erotic69 este cel mai ieftin magazin de jucarii erotice din Romania. Vibratoare, Papusi Gonflabile, bile anale sau afrodisiace, la noi le gasiti 24 de ore, 7 zile pe saptamina. Discretie Garantata! 0
  • SexShop Xtoys.ro Romania Magazin de jucarii erotice pentru toata lumea 0
  • Tratament Potenta Suplimentul alimentar Vig-RX Gold realizat exclusiv din ingrediente naturale garanteaza ca veti avea o viata sexuala mult mai activa si mult mai satisfacatoare. Depinde numai de Dvs. ca barbat daca doritii sa faceti un lucru in privinta asta si sa va imbu 0
  • Tratamentul Ejacularii Precoce Cu Xerex, potenta sexuala o veti putea pastra pana la adanci batraneti! 0
  • Vibrator Sexshop Romania Magazin online cu vibratoare si jucarii erotice de calitate 0
Comentarii
Utilizatori Online
Users: 1 Guest, 1 Bot